VASILE ALECSANDRI ȘI PREZENȚA UMANĂ CONTURATĂ DISCRET IN PASTELURILE SALE

VASILE ALECSANDRI ȘI PREZENȚA UMANĂ CONTURATĂ

DISCRET IN PASTELURILE SALE

ABSTRACT. Vasile Alecsandri este unul dintre cei mai importanți poeți a literaturii române. A trăit între ani 1821-1890. Alecsandri e cerătorul unei opere masive fiind prozator, poet și dramaturg. De asemenea, visul său de a contribui la așezarea temeliilor unei literaturii naționale l-a însuflețit încă de tânăr1. Universul pastelurilor implică regularitatea ciclurilor naturale, ordinea imanentă a creației și e străbătut de euforie vitală și optimist cosmic. 2 Lucrarea de față studiază prezența umană ușor conturată in pastelurile lui Vasile Alecsandri. Vor fi afișate în oglindă trăsăturile și ideea de viață din pastelurile lui cu scopul de a forma o viziune asupra lor și un context relevant în care acestea să fie studiate. Argumentele prezentate se îndreaptă spre deslușirea și clasificarea unor aspecte legate de prezența omenească din pastelurile alecsandriene. În primul capitol studiul de față va aborda prezența omului ca privitor, asupra aspectelor naturale, asupra tabloului sau omul ,,narator” al întregii povești fiind uneori integrat și el în natura. Această primă jumătate de lucrare are ca scop criticarea și analiza unor aspecte legate de prezența umană, aspecte puțin scoase la iveală prin studiile de azi. Al doilea capitol se va focusa spre omul observat, integrat in peisaj, omul ca ,,personaj” sau chiar prezența umană prezentă prin diferite forme. Acest subiect al umanității în pasteluri este absolut fascinant și studiile care nu îl abordează pierd esența unor mari idei care stau la baza și la geneza pastelurilor lui Alecsandri.

CUVINTE CHEIE: prezență umană, tablou, N. Manolescu, natură, pastel

INTRODUCERE

Studiul se concentrează pe aspectele analitice și critice relevante temei alese. Prezența umană este un subiect prea puțin analizat și criticat în scrieri. Acest studiu este făcut să-l readucă din nou în lumină pe Alecsandri, care a fost lăsat în umbră odată cu prezența și afirmarea lui Mihai Eminescu și nu numai. Chiar și Manolescu afirmă că posteritatea lui nu a fost pe măsura succesului pe care acesta îl avuse în timpul vieții lui.3 De asemenea, dacă ne uităm mai atent Alecsandri se regăsește doar în manualele de gimnaziu și cele de clase primare, fiind considerat un poet facil, deși acesta, în simplitatea sa aduce în valoare aspecte fundamentale cu interese filosofice precum: efemeritatea omului și eternitatea naturii. În statura sa de poet pașoptist a fost desconsiderat de multe ori și generalizat ca fiind un simplu romantic (romanticii erau considerați poeți ușori) da, într-adevăr, acesta a fost deschizător de drumuri în poezia românească, însă cu toate acestea, de negăsit prin manualele liceenilor. În căutarea unor studii pe această temă am rămas descurajată, găsind prea puține lucrări pe acest subiect, dar țin să cred că cercetarea a nu a fost îndeajuns de mare. De asemenea, utilitatea acestei lucrări doresc să fie descoperită o data cu lecturarea ei. O continuare a acestei lucrări într-un studiu viitor relevant ar avea la bază ideea de tablou (natura ca monografie, prezentă în toate etapele ei) și prezența omului ca meditator, așadar, aș pune sub semenul întrebării specia pastelului – Pastelul- specie de graniță între tablou și meditație.

1 Vasile Alecsandri, Despot-Vodă, (București: Tineretului, 1966), 5-6.
2 Vasile Alecsandri, Doine și lăcrimioare, (București: Pentru literatură, 1967), 16. 3 Vasile Alecsandri, Pasteluri și poeme, (București: Cartea românească, 2017), 6.

1. Omul ca privitor al peisajului

În creionarea tabloului natural, Alecsandri, avea ca izvor de inspirație pictura. De asemenea, acesta, adesea participa la întâlnirile de la Fontainebleau-Barbizon, alături chiar de marele pictor român Nicolae Grigorescu4. Poetul nostru dorește să aducă în lumina natura ca monografie. Natura ca o prezență circulară.

O dată ajuns la o vârstă mai înaintată Alecsandri caută să se retragă în conacul său de la Mircești și de acolo sa privească și să își dea drumul la imaginație. O temă remarcată de George Călinescu amintită de Manolescu în opera sa de critică este tema: ,,meditației la masa de scris, ale recluziunii în intimitate.”5 La așa zisul său conac de la Mircești se așază la propria sa masă de creație și își lasă mâna purtată de creativitate și inspirație: ,,Iar eu, retras in pace, aștept din cer sa vie /O zâna drăgălașă, cu glasul aurit.”6 Așa numită de G. Călinescu ,,poezia intimității”.7 În pastelurile sale în care îi observăm prezența, adeseori își așteaptă muza, inspirația, înainte de a scrie. Acesta adeseori își îndreaptă privirea retrospectiv spre copilăria sa.8 De asemenea, alege să plaseze simbolul copilului mai des în anotimpul iarna, pentru o profundă rememorare a amintirilor lui. În încăperea sa, încercă să-și creeze cadrul perfect pentru scris. Intimitatea pe care și-o creionează, în singurătatea sa, îi lasă mintea în reverie ,,Așa-n singurătate, pe când afara ninge,/Gândirea mea se primbla pe mândri curcubei. /Pan'' ce se stinge focul si lampa-n glob se stinge, /Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei.”9

De asemenea, prezența omului ca privitor al peisajul este observată chiar și în plimbările poetului prin natură. Poetul iubește să își petreacă zilele pe lângă malul Siretului să contemple natura și să se bucure de ea. Plimbările sale îi transmit un sentiment stenic, sentiment ce îl fortifică. Acesta promenada a sa pe lângă malul Siretului îl inspiră: ,,privesc cum apa curge.”10 Apa fiind un simbol al vieții și al purității chiar al regenerării.

Un aspect vizibil în pastelurile lui Alecsandri este antiteza. Omul care privește vede două lucruri în antiteză. Prima dată observă că omul este efemer: ,,Omul, trist, cade pe gânduri si s-apropie de foc.” 11, de menționat accentul pus pe scurgerea ireversibilă a timpului. Așadar, prima parte a antitezei este îngrijorarea omului cu privire la viața care trece ireversibil și ireparabil, iar a doua latură este reprezentată de faptul că natura este eternă, liniștită și își urmărește ciclul său. Acest subiect al naturii nemuritoare și veșnic regenerată este des întâlnit în pastelul alecsandrian. La fel și în pastelul ,,Bradul” se aduce în vigoare ideea de eternitate. Alexandru Piru a criticat ca fiind banală ideea vitalității bradului.12 Deși în ciuda supuselor lui Piru, aceasta idee de eternitate a bradului are aspecte mult mai adânci și filosofice.

Alecsandri prin așezarea prezenței umane în peisaj dorește să adauge sensibilitate tabloului natural. Alecsandri iubește natura, acesta are o atitudine de dragoste față de ea. Pentru el natura este un tovarăș de dialog:13,,Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde/Și privesc cum apa curge și la cotituri se perde.”14 Deseori conversează cu ea, deseori empatizează cu ea, deseori se oglindește cu ea. Tot în acest pastel prezența poetului pe mal vine cu o interpretare interesantă regăsită într-un eseu de critică la Iulian Boldea care oferă o semnificație interesantă aburilor și momentului zilei în care poetul este surprins: ,,Momentul zilei care este fixat aici este acela al matinalităţii, moment al expansiunii senzoriale, al suavității şi al delicateţii de a fi şi de a simţi.”15 Așadar, este foarte important momentul în care omul din peisaj se plimbă pe malul Siretului, deoarece această perioadă a dimineții are influență asupra acestuia. Atunci omul este mai prisoselnic. De asemenea, aburul din poezie este si un simbol sugestiv: ,,aburii”, comparaţi cu nişte „fantasme”, sporesc sugestia de vrajă a indecisului, de ezitare senzorială, de mister şi nedisociere de care momentul dimineții este marcat.”16 Omul în fața peisajului natural în pastelurile alecsandriene pare mic și neputincios. Dar, natura pentru el este sursă de viață de putere și regenerare. O plimbare în decursul dimineții îi încarcă bateriile și îl solidifică.

În pastelul ,,Sania” prezența eului liric în fața naturii este vizibilă acum într-un aspect dinamic. Acesta este în toiul unei plimbări pe sanie alături de iubita lui. Povestea îndrăgostiților pe o sanie este una atipică la romantici. Deși natura este loc ocrotitor, protectiv pentru ei, faptul că se află pe sanie, tabloul natural se schimbă, imaginile se derulează cu rapiditate. Din cauza faptului că sania se mișcă, acesta acum privește fugitiv imaginile naturii care îi se înfățișează în fața lui: ,,acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie.”17 La fel și omul în drumul său prin viață o dată trece prin necazuri, o dată prin zile însorite. Această idee, a trecerii omului prin viață este reprezentată și dezvăluită prin versurile de precedente.

Așadar, prin aceste pasteluri poetul are în vedere aducerea în scenă a omului în fața naturii. Omul care își privește viața. Omul îngrijorat, omul simplu, omul care este neputincios să își adauge chiar și un cot înălțimii lui. Însă, în ciuda aceste neputinței a opriri timpului, omul este absolut apt de a creea, de a-și lăsa în urma sa creația nemuritoare, în ciuda vieții sale limitate. Omul ca privitor al peisajului este minunat de ceea ce Dumnezeu a creat, de frumusețile pe care Creatorul le-a făcut să dăinuiască veșnic. Omul în pastelurile alecsandirene este vizibil în fiecare etapă a sa de la copil la omul adult. De la omul rațional la cel îndrăgostit orbește. De la omul tânăr la cel vârstnic trecut prin experința vieții, unde părul cărunt se transformă în înțelepciune. De la omul linștit până la cel care este îngrijorat de scurgerea timpului.

4 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, (Pitești: Paralela 45, 2008), 237.
5 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, (Pitești: Paralela 45, 2008), 238.
6 Vasile Alecsandri, Poezii, (București: Garamond, 1965), 74.
7 George Călinescu, Istoria literaturii române compendiu, (București: Litera Internațional, 2001), 114. 8 Alexandru Piru, Introducere în opera lui Vasile Alecsandri, (București: Minerva, 1978), 91.

9 Vasile Alecsandri, Poezii, (București: Garamond, 1965), 75. 10 Vasile Alecsandri, Poezii, (București: Garamond, 1965), 91. 11 Vasile Alecsandri, Poezii, (București: Garamond, 1965), 76.

12 Alexandru Piru, Introducere în opera lui Vasile Alecsandri, (București: Minerva, 1978), 94.

13 Lyceum, Alecsandri Texte comentate- Pasteluri, (București: Albatros, 1972), 45-46.
14 Vasile Alecsandri, Legende și pasteluri, (București: Ion Creangă, 1982), 104.
15 Iulian Boldea, ,,Retorica peisajului şi fascinaţia vizualităţii în pastelurile lui Vasile Alecsandri”, Revista Limba Română, anul XX, 2010, Nr.5-6.

16 Iulian Boldea, ,,Retorica peisajului şi fascinaţia vizualităţii în pastelurile lui Vasile Alecsandri”, Revista Limba Română, anul XX, 2010, Nr.5-6.
17 Vasile Alecsandri, Poezii, (București: Garamond, 1965), 78.

2. Prezența umană integrată în peisaj

În multe din pastelurile alecsandriene prezența umană este expusă in natură fie prin copii, adulți, îndrăgostiți sau chiar prin diferite moduri precum: coșurile de fum, sănii sau zurgălăi. Prin această transcendență a omului cu natura, poetul dorește să ducă pe cititor spre geneza lui. Natura este cel mai apropiat loc al omului. Natura este materia primă. Omul are o atracție diferită față de natură, o comuniune cu ea, lucru puțin pus în lumină și accentuat de critici. Omul- din peisaj este în comuniune cu mediul înconjurător.

Prezența copilului în pastelurile lui Alecsandri are o semnificație aparte. Simbolul copilului este un punct de reper spre copilăria sa copilăria sa, a poetului. Așadar aceasta ar fi o variantă de răspuns la întrebările privitoare la prezența jocurilor de iarnă și copilărești prezente în anotimpul iarna în pastelurile lui Alecsandri. Evidențierea acestuia (a copilului) în special în anotimpul iarna denotă reprezentarea sufletului curat, pur, inocent, pueril. De asemenea, Alecsandri tratează vehement prezența copilului ca fiind aducător de speranță, acesta pune accent copilărie prin diferite simboluri integrate în peisaj: ,,Iată-o sanie ușoară care trece peste văi.../În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.”18. În secvența precedentă Alecsandri dorește să sugereze o ușoară urmă de copil în tabloul său, printr-un obiect zgomotos precum zurgălăii sau prin simbolul jocurilor de iarnă ,,sania”. Era de așteptat că Alecsandri dorește să se folosească și de tehnica sugestiei. Așadar, acesta nu rostește propriu- zis prezența copiilor ci o sugerează prin diferite imagini artistice (spre exemplu in secvența de față-imagine dinamică și vizuală). Sugestia este un procedeu abordat de Alecsandri, prin această tehnică reușește să creeze o atmosferă surprinzătoare.

Manolescu spune despre natura in pastelurile lui Alecsandri ca e prezentată in fiecare etapa a ei ,,Poetul vede natura in forma de tablou si o prezintă monografic”19. Prezentarea monografică este o caracteristică evidentă a pastelurilor alecsandriene. Lucru care denotă cronologia și cursivitatea pastelurilor, plus accent pe timp. În pastelul ,,Iarna” Alecsandri descrie tabloul pictural într-o cromatică rece: ,,norii de zăpadă”, ,,fulgi”, ,,gheață”. De remarcat faptul că pastelul de față are un aspect dinamic al naturii ,,cumplita iarna cerne norii de zăpadă”, ,,ziua ninge, noapte ninge, dimineața ninge iară”20. Repetiție și punct de reper al pastelurilor alecsandriene, care ilustrează permanență, durabilitate, continuitate și nuanțe pocaliptice (la fel ca în Viscolul sau Gerul). Spre finalul poeziei, începem să vedem undeva discret în depărtare o ușoară prezență umană, în structura: ,,clăbucii albi de fum”. Prezența reprezentată de hornurile caselor este sugestivă. Hornurile de fum care funcționează încălzesc peisajul rece pe care poetul îl creionează. Astfel, se observă cum în pastelurile sale prezența umană din peisaj încălzește tabloul natural.

În alt pastel intitulat ,,Bradul” observăm prezența umană prin simbolul nemuririi. De subliniat că ideea eternități bradului, deși sună clișeic, ascunde un simbol important. După cum bine cunoaștem din popor, acesta este un simbol al vieții. Dar, mai mult de atât la Alecsandri se observă ca acest simbol integrează în el o puternicie supranaturală: ,,În zadar îmi pui povară/De zăpadă și de gheață./Fie iarnă, fie vară,/Eu păstrez a mea verdeaţă”. Se observă apariția subiectivității. Alecsandri evidențiază vehement că orice ar veni peste el, orice greutate sau necaz, acesta își va păstra valoarea- verdeața. O mică paralelă la opera lui Tudor Arghezi ,,Testament” și acesta lăsa moștenire, ,,creația sa” prin simbolul - cărții. Astfel, și acest aspect poate fi considerat o însuflețire a prezenței umane integrate în peisaj a faptului că munca, creația, arta rămân veșnic, creația care dăinuie și rămâne nemuritoare față de efemeritatea omului.

În sfârșit ajungem la un pastel care are o doză de mister și suspans. Mister integrat prin motivul nopții în poezia intitulată ,,Noaptea”. Versurile: ,,Pe un deal în depărtare un foc tainic strălucește/Ca un ochi roș de balaur care-adoarme și clipește./Sunt păstori în șezătoare sau vro ceată de voinici? /E vro tabără de care sau un rond de tricolici?”21 creează o notă enigmatică. Însuși prezența nopții aduce mister prin lipsa luminii și a clarității. Punerea sub semnul întrebării a prezenței oamenilor de pe deal reprezintă confuzie. Confuzie care împăienjenește omul în căutarea sa pribeagă pe pământ. De altfel era de așteptat la Alecsandri să pună un ton de freamăt, neliniște în pastelul său. Șerban Cioculescu a semnalat că nopțile din anotimpul primăvara îi stârnesc simțurile lui Alecsandri, mai ales, cele ale misterului, interesantă remarcă.22 Aici prezența umană ne duce cu gândul la Lucian Blaga cu ale sale teme ale cunoașterii: paradisiace și luciferice, în pastel balanța se înclină spre cea luciferică. În creația lui Alecsandri se notează deci și prezența misterului.

Prin aceste remarci a prezenței umane în peisaj se poate afirma faptul că poetul nostru a reușit să însuflețească grandios natura. Deși omul este trecător prin lume, fără prezența lui, natura este pustie și zadarnică, monotonă. Natura își va relua cursul iar și iar, natura -ciclul eternei regenerării. Totuși prin eternitatea naturii putem să ne alipim de vremurile lui Alecsandri și să privim aceleiași peisaje așternute impresionant în pastelurile lui. Acesta natură veșnică ne leagă de poet și ne oferă cadrul desăvârșit să luăm parte la gândurile așezate in versurile sale.

21 Vasile Alecsandri, Poezii, (București: Garamond, 1965), 84.
22 Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române moderne, (București: Didactică și pedagogică, 1971), 91.

18 Vasile Alecsandri, Legende și pasteluri, (București: Ion Creangă, 1982), 86

19 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, (Pitești: Paralela 45, 2008), 238. 20 Vasile Alecsandri, Legende și pasteluri, (București: Ion Creangă, 1982), 86

CONCLUZII

Prin acest studiu critic și îmbinat cu elemente analitice a prezenței umane în pastelurile alecsandriene am reușit să aduc în lumină câteva aspecte neidentificate în alte studii, sau prea puțin analizate până acum pe tema aleasă. În prima jumătate a eseului s-a pus accent pe omul ca privitor al peisajul. Omul care observă tabloul, omul în fața expoziției, omul care se bucură chiar de o simplă plimbare pe mal. Omul care se îngrijorează în fața ceasului, a scurgerii timpului, omul în cadrul recluziunii, omul firav, omul plin de speranță sau secătuit de ea. Cu toate acestea, s-a putut observa că sunt atâtea detalii cu o semnificație deosebită și care sunt așezte acolo pentru a pune în evidență anumite aspecte legate de prezența umană.

În cea de-a doua jumătate a eseului se poate distinge că prezența umană este integrată prin diferite metode în peisaj. De asemenea, se observă că de multe ori prezența umană are diferite roluri în creionarea tabloului. Câteodată este prezentată la început de poezie, sau la sfârșit, după cum am precizat, cu diferite roluri. Prezența umană este un subiect care ar putea fi mult mai discutat, pus în evidență sau dezvoltat. În plus, s-a scos la iveală în acest studiu și un Alecsandri care are un simț al misterului foarte bine conturat. Alecsandri a rămas și va rămâne un poet remarcabil al secolului XIX, care a reușit prin câteva versuri să se lase fermecate atâtea generații: tradiționalele imagini cu iernile geroase și cu săniile surprinse în peisaj au rămas un punct de reper și un punct de start al gândirii retrospective spre copilărie.

Așadar, Alecsandri, prin ceea ce a reușit să creeze, prin integrarea discretă a prezenței umane în natură creând o legătură interioară-exterioară al omului în fața naturii, va rămâne o imagine reprezentativă în literatura românească a secolului XIX.

BIBLIOGRAFIE

Alecsandri Vasile. Despot-Vodă. București: Tineretului, 1966.

Alecsandri Vasile. Doine și lăcrimioare. București: Pentru literatură, 1967.

Alecsandri Vasile. Legende și pasteluri. București: Ion Creangă, 1982.

Alecsandri Vasile. Pasteluri și poeme. București: Cartea românească, 2017.

Alecsandri Vasile. Poezii. București: Garamond, 1965.

Boldea Iulian. ”Retorica peisajului și fascinația vizualității în pastelurile lui Vasile Alecsandri.” Revista Limba Română, 2010, 2

Călinescu George. Istoria literaturii române compendiu. București: Litera Internațional, 2001.

Cioculescu Șerban. Istoria literaturii române moderne. București: Didactică și pedagogică, 1971.

Lyceum. Alecsandri Texte comentate- Pasteluri. București: Albatros, 1972. Manolescu Nicolae. Istoria critică a literaturii române. Pitești: Paralela 45, 2008. Piru Alexandru. Introducere în opera lui Vasile Alecsandri. București: Minerva, 1978.

CUPRINS

Abstarct

Introducere

Omul ca privitor al peisajului
Prezența umană integrată în peisaj

Concluzii

Bibliografie

Cristurean Rahela, studentă la Litere

Faceți căutări pe acest blog

Modele de eseuri 2021

VASILE ALECSANDRI ȘI PREZENȚA UMANĂ CONTURATĂ DISCRET IN PASTELURILE SALE

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

SMERENIA ÎNTRE LAUDĂ ȘI TIMIDITATE